Ultimul cadru

Scena era impobilizata încet,încet
de razele albe şi reci ale bliţului.
Era cea mai frumoasă/dar cea mai jalinca dintre
toate imaginile de până atunci.

Boris dormea cu mâna amorţită sub trupul
încă plin de sărutări al iubitei lui.
Visa la viitor şi-şi contruia planuri cu teul
şi pana de poet.Dar era orb şi surd şi mut.
Ce nu vedea/auzea era întipărit ca o cicatrice
adâncă pe filmul subţire.O cicatrice pe negativ.
O dâră lungă şi neagră ce se aşternuse iremediabil
în jurul trupului cu forme pline ce se răcea
devenind inert.

Boris visa la fel de inconştient că atunci
când era treaz.
Niciodată nu văzuse urmele mâinilor ce-i
atinseseră iubita de atât de multe ori.
Niciodată nu auzise scrâjnutul inimii ei
zdrobite de sentimentul acut de vină.
Niciodată nu putuse să vorbească cu mintea ei,
prea absorbită în păcatele comise.

Dacă ar fi ştiut ar fi murit încet ca o cometă
ce agonizează sute de ani.
Ea nu i-a spus nimic.Îl iubea.
Îi iubea prea mult cuvintele.Dar nu-o iubea
atât de frumos pe cât ar fi vrut.

Boris adora şi pământul pe care fiinţa ascunsă în
corpul ce zăcea lângă el călca.
L-ar fi omorât.L-ar fi omorât.L-ar fi omorât.
Sentimentul de vinovăţie o consumase atât de mult
încât îi smulsese sufletul inegrit de corp.
Zvâcniri slabe ale muşchilor o trimiseseră
deasupra scenei.

Prima şi ultima lor întâlnire.Acum plutea,mai femeie
şi mai iubită ca niciodată deasupra trupurilor lor.
Un ultim sărut pe buzele amorţite de extazul zilelor.
O ultima apăsare pe declanşator:diafragma deschisă,
bliţ,lumină,imagine captată,diafragma închisă.
Întuneric,purgatoriu,linişte,răsărit.